joi, 4 august 2016

Fonduri pentru grupurile de producători

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) derulează sesiunea de primire a cererilor de finanţare a proiectelor de investiţii prin intermediul submăsurilor 9.1 “Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol” şi 9.1a “Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”, din cadrul PNDR 2020. Sesiunea de depunere a proiectelor se va încheia la 11 octombrie. Alocarea financiară disponibilă pentru această sesiune este de 7,1 milioane euro, împărţită astfel: 4,9 milioane euro pentru submăsura 9.1 şi 2,2 milioane euro pentru submăsura 9.1a. Modalitatea de depunerea a cererilor de finanţare pentru înfiinţarea grupurilor de producători este cea on-line, pe pagina oficială de internet a Agenţiei, www.afir.info. Pragul minim de depunere al unui proiect pentru cele două submăsuri este de 10 puncte.
Solicitanţii eligibili pentru sprijinul acordat prin sM 9.1 şi sM 9.1a sunt grupurile de producători din sectorul agricol şi cel pomicol care sunt recunoscute oficial de către Ministerul Agriculturii înainte de solicitarea sprijinului, dar după 1 ianuarie 2014, conform legislaţiei naţionale în vigoare. Rata sprijinului public nerambursabil aferent celor două submăsuri acordat va fi de 100% din cuantumul sprijinului şi nu poate să depăşească 10% din valoarea producţiei comercializate în primii cinci ani de la recunoaştere şi suma maximă de 100.000 euro/an. Sprijinul financiar este plătit în tranşe anuale, acordat în baza unui plan de afaceri. Cheltuielile eligibile sunt cele rezultate din înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor de producători din sectorul agricol şi cel pomicol, prevăzute în planul de afaceri, necesare pentru atingerea obiectivelor propuse.

0 comentarii :

Trimiteți un comentariu

 

Iti dau reducere 1% la PC Garage